Despre mine
- jeanne d"arc
- Unde şi când m-am ivit în lumină nu ştiu, din umbră mă ispitesc singur să cred că lumea e o cântare. Străin zâmbind, vrăjit suind, în mijlocul ei mă-mplinesc cu mirare. Câteodată spun vorbe cari nu mă cuprind, câteodată iubesc lucruri cari nu-mi răspund. De vânturi şi isprăvi visate îmi sunt ochii plini, de umblat umblu ca fiecare: când vinovat pe coperişele iadului, când fără păcat pe muntele cu crini. Binecuvânt pânea şi luna. Ziua trăiesc împrăştiat cu furtuna. Aici e casa mea. Dincolo soarele şi grădină cu stupi. Voi treceţi pe drum, vă uitaţi printre gratii de poartă şi aşteptaţi să vorbesc. - De unde să-ncep? Credeţi-mă, credeţi-mă, despre orişice poţi să vorbeşti cât vrei: despre soartă şi despre şarpele binelui, despre arhanghelii cari ară cu plugul gradinile omului, despre cerul spre care creştem, despre ură şi cădere, tristeţe şi răstigniri şi înainte de toate despre marea trecere. Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit aşa de mult să plânga şi n-au putut. Amare foarte sunt toate cuvintele, de-aceea - lăsaţi-mă să umblu mut printre voi, să vă ies în cale cu ochii închişi.